Invitatie de participare la Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului

Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului se deruleaza intre 6 decembrie 2006 – 5 ianuarie 2007.
Pentru a participa, va rugam sa urmati acesti pasi:

Publicati aceasta invitatie pe blog, impreuna cu linkul spre blogul unde ati citit-o: Am gasit invitatia pe blogul Mihaelei Berneaga.

Scrieti
una sau mai multe insemnari surprinzand momente trecute, dar si
asteptari – sub forma de text, imagini, clipuri audio / video.Incercati
sa culegeti marturii similare de la alte persoane din jur, care nu au
bloguri – scriind cate o insemnare pentru fiecare.

Convingeti cat
mai multi cunoscuti sa-si deschida blog, pornind chiar cu acest proiect
- scrieti o insemnare cu linkurile spre blogurile deschise.

Adaugati tag-ul Technorati capsulaTimpului, la fiecare insemnare legata de proiect: capsulaTimpului
Urmariti aparitia insemnarilor in statisticile publicate pe blogurile initiatorilor si pe blogul central Capsula Timpului.

Va multumim si succes!

Initiatori:
Carmen Holotescu, Alina Hodovanu, Adrian Cristea & Cristi Manafu

Tag Technorati: capsulaTimpului

Capsula timpului e un proiect interesant care nu cred ca se va sfarsi odata cu data stabilita formal de initiatori. E atractiv sa povestesti amintiri din copilarie, sau mai general, de dinainte. Asta m-a facut si pe mine sa-mi amintesc de bunica. Eu mi-am cunoscut o singura bunica, ceilalti 3 bunici sfarsindu-se undeva intre 1948 si 1955. Deci din capsula timpului …

Bunica

Bunica mea era mama eroina clasa a 3-a. Asta pentru ca avusese 7 copii pe care ii crescuse singura (cel mai mic avea 2 ani cand a murit bunicul). Hartia cu ordinul de mama eroina era in podishor la dulap si intotdeauna ma gandeam ca daca ar fi avut 9-10 copii ar fi fost mama eroina clasa a 2-a. Cu putin efort, 11-12 bebei, ar fi fost chiar eroina clasa 1. Extracool.

Bunica – eu ii spuneam Mama Ana – nu era taranca. Asta pentru ca nimeni din Vama nu era taran. Tarani erau cei de la tara, adica de la campie, inspre Suceava, Botosani sau mai incolo. Nici munteni nu imi amintesc sa se fi numit Sau mocani. Pur si simplu vameni. Bunica avea una sau doua clase. Stia literele, putea sa citeasca pe litere C-A-R-T-E insa nu putea sa uneasca literele ca sa faca un cuvant. In schimb era foarte isteata si inteleapta.

Bunica avea expresii foarte interesante (dealtfel si mama si tata si eu le stim, insa nu le prea folosim). Calea ferata era shtric, trenul era tzug, plita era shparhat, ciorapii erau coltzuni, clatitele erau aleshnicuri, shura era standoala, iar cartofii evident barabule.

Bunica facea cozonac cu mac (umplut cu mac, nu cu mac pe deasupra), gulash, pui cu smatana (adica fiert in smantana), piroshte, cnedeli, wutzarli (pe astia ii face si tata), tocini si prajituri de toate felurile.

Bunica a stat cu mine de cand aveam 3 ani pana cand a murit (eram in clasa a 4-a). Nu am plans (poate ca nu am simtit si inteles prea multe). Zacuse la pat vreo 3 luni, timp in care i-am facut si eu injectii cu morfina. Am dus o coroana si m-am speriat de cat de tare a suferit si plans mama la mormant.