Pe scurt ca mi-e tare somn. La cati bani se vehiculeaza, site-ul noului Kanal D e tare paradit. E un talmes balmes din orice unghi al productiei web privesti.
Ar trebui sa ma pescuiasca si pe mine ca vedeta sa le revampuiesc tocanita de bitzi. Doar ca sunt scump mama soacra.
Adresa o ghiciti singuri. Atentie, nu priviti in ochi logo-ul ca e jale.
Pornesc de la ce scrie Ionut, comentand infricosat (asa mi se pare mie) decizia CNA de a obliga si posturile comerciale de televiziune sa difuzeze 30% filme si seriale europene, urmand ca pana in toamna, minimul sa fie de 50% filme europene. Ionut considera problema ca fiind foarte grava, o institutie publica impunand decizii editoriale unor televiziuni comerciale.
Eu nu sunt de acord cu Ionut si nici nu mi se pare atat de rea decizia CNA:
1. Mai intai cred ca trebuie sa privim productiile europene la fel ca si pe cele romanesti. Suntem in Uniune astfel incat relatia noastra cu alte state membre s-a schimbat si e oricum diferita fata de cea cu SUA. Daca Europa e (aproape) acasa, trebuie sa o tratam asa.
2. Se pune intrebarea de ce sa impunem vreun procent? Procente au fost intotdeauna in caietele de sarcini, caiete pe care CNA le-a aprobat odata cu concursul de acordare a licentei. In teorie cel putin, un procent mai mare de productii romanesti si europene, era un semn de seriozitate a concurentului pentru o licenta.
3. E mult 50%? Poate ca da, insa daca ne gandim ca filmele si serialele americane ocupa aproape tot, va fi o imagine proaspata a programelor TV. Inainte de 1989, trebuia – in teorie – ca 40% din muzica difuzata in discoteca sa fie romaneasca. Cei care au prins discotecile de atunci stiu cu siguranta ca se dadeau foarte rar piese romanesti (in ultimii ani singurele care sew dansau erau Fata din vis, Cantec pentru prieteni si Buna seara iubito). Si in anii 90 CNA a cochetat cu ideea ca posturile de radio sa difuzeze un procent minim de muzica romaneasca. Pana in 1997-1998 era foarte greu sa iti imaginezi asa ceva. Dupa 1999 e foarte usor de umplut programele cu productii IMR*
4. Stiu ca e si o chestiune de gust, insa cred ca va creste calitatea filmelor si serialelor difuzate. Marele avantaj al americanilor este ca vand aproape totul ieftin. Cu exceptia serialelor de mare succes (acum Desperate Housewives, 24, Lost, Prison Break), restul e ieftin mama soacra. O productie BBC comparabila cu orice serial american e probabil mai scumpa. Insa m-as bucura sa se difuzeze si la noi Spooks, Life on Mars, episoade noi din Taggart si Midsumer Murders (nu doar exilate pe Hallmark), Sugar Rush, Vincent, Prime Suspect. Si mai sunt si alte tari europene, nu?
5. Nu cred ca aceasta decizie va impinge telespectatorii spre alte medii. Pentru ca nu cred ca filmele sau serialele americane tin publicul la televizor. Poate ca ma insel eu.
Disclosure: Din 2005 locuiesc in Marea Britanie, acolo unde majoritatea documentarelor, filmelor si serialelor sunt britanice. Iar calitatea programelor TV e excelenta. Aseara am vazut un documentar minunat. Am locuit un an si la New York si am “savurat” serialele si filmele americane.
*IMR – industria muzicala romaneasca
Daca asa se definesc pasii inainte in software development, atunci e un pas mare inainte. Via Userfriendly Strip Comments cartoons:
Termenul e foarte la moda (ultra-buzzword) si imi aminteste intr-o anumita masura de cele 4 teorii ale presei din scoala americana de jurnalism, unde una (cea “corecta”) era “Social Resposibility”. Asta ca si cum celelalte erau fie iresponsabile fie antisociale.
Dupa Jurnalismul Civic din anii 90 acum toata lumea buna se agata de social media, user-generated content si blogs. Imi cer scuze pentru termenii in engleza, insa deocamdata imi e greu sa-i traduc in romana.
Alistair Cameron scrie despre Social Media si Blogs, si, desi nu e chiar despre jurnalism, imi permit sa citez aici patru elemente importante pentru un blog; elemente importante din site-urile “de interactiune sociala” (na ca am comis-o pe romaneste):
Cititi articolul intreg aici. L-am descoperit via New Media Musings (acum Social Media…).