Sarmale si mici

Si bineinteles, Guardian (copyright foto) scrie despre el. Peter Bradshaw - pe care il apreciez foarte mult - ii face o cronica elogioasa, de 5 stele. O mai da si cu bata in balta, descriind-o pe mama lu domnu’ Bebe ca:

an old woman over whom he appears to have the powers of a landlord or accommodation manager.

Iar mai apoi:

the scene continues until a loud and surreal eruption is heard.

Eruptia suprarealista e o minge care loveste Dacia in care sta Otilia si il priveste pe Bebe cum o trimite pe maica-sa in casa.

Guardian mai are si un portret al Anamariei Marinca, careia Emine Saner ii face o descrie senzationala:

I can’t think of another young actress quite like her at the moment. She is hard to pin down. Sometimes she seems really vulnerable, other times fearless. She is 29 and can look 10 years older or 10 years younger. She can talk earnestly about her art, then when I ask her if she is seeing anyone (she is), she says something dreamy about always being in love with something, even if she’s not in love with anyone.

Laura Bushell la BBC:

What results is shocking but never asks for pity. This is a film about cruelty, but one which channels humanity. Brilliant.

James Christopher de la The Times e cam departe de subiect insa recunoaste:

The premise might sound as bleak as a Soviet cement wall, but the film is brilliantly composed and riveting – please see it.

Iar Anthony Quinn (sic!) in Telegraph intrezareste cam putin:

Certainly it’s a gruelling experience, but there are two ways of looking at this. You could say it’s simply an indictment of an iniquitous state system that exposed its people to needless danger and misery; or you could regard it as a portrait of sisterly camaraderie at its most selfless. Greater love hath no woman than to risk all for a friend’s abortion – as will be understood once you see this remarkable film.

Cronici:

• The Guardian - Peter Bradshaw (si poza e din alt film, dar treaca de la noi)
• The Guardian - The Secret Life of Romania - interview with Anamaria Marinca
• The Times - James Christoper
• BBC - Laura Bushell
• The Telegraph - Anthony Quinn

Si o concluzie ‘telectuala din TotalFilm.com:

A gruelling, naturalistic account of a backstreet abortion rooted in a grotty social context, this awards-grabber isn’t for the lily-livered. Undeniably truthful, unbearably tense, it’s a stark portrait of humanity in extremis.

Filmul e o capodopera si nu poate fi descrisa in nici un caz in 2000 de caractere.

Luni seara am vazut “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Mi-a placut foarte foarte mult, sta in mine de luni seara si, desi am tot incercat, nu am reusit inca sa scriu nimic despre el. Si ce ar fi de scris? Cronici sunt o multime pe web; cea mai frumoasa mi s-a parut cea a lui Mihnea Columbeanu. Si ceea ce a scris prietenul meu Ovidiu Simonca.
M-a impresionat finetea constructiei spatiului in care se desfasoara filmul, realismul si naturaletea dialogului, si multe altele, mici si foarte importante. M-a impresionat si tatal Gabitei in scena ce a cazut la montaj (e intr-adevar o scena din alt film despre epoca de aur). Si felul in care se descalta domnul Bebe. Si Otilia cea constiincioasa si prinsa in capcana. Si Gabita cea socata, disperata, profitoare si impietrita.

Si amintirea lui T14 (desi povestea cea adevarata s-a intamplat probabil in Pushkin), Unirea/Moldova/Tineretului, pasarela (din Alexandru), armata fetelor de sambata (Flori a fost si ea o pastaie in primul an).

Bravo Kiki!

Ne-am intors dupa un weekend spectaculos in Oxford (La Multi Ani inca o data sarbatoritilor!) in care am dormit la Travelodge. De la Oxford, prin amabilitatea ambasadei noastre, am adus acasa si “4, 3, 2″ pe DVD. Abia astept sa-l vedem, mai ales ca a mai luat un premiu

Un nou termen bantuie blogosfera: SCOBLEiZED. Asta defineste ceea ce i s-a intamplat lui Robert Scoble, un mare blogger, care a incercat sa foloseasca un script automat de export al datelor prietenilor sai din Facebook. Scriptul e produs de Plaxo, o alta comunitate/retea “sociala” (iubesc termenul asta, care implica existenta unor “asocial networks”…) si a dus la inchiderea contului lui Scoble de catre cei de la Facebook.

Dupa negocieri si angajamente totul e ca inainte. Sau aproapre, pentru ca acum se stie ca in Facebook informatia poate intra automat, nu-ti apartine chiar de sta in contul tau, si nu iese cu scriptul nici pana la usa de pe culoar.

Mai vorbim.

Am vazut aseara un documentar pe E4 foarte ciudat… Sau despre ciudate. Daca ati auzit despre “reborn dolls” atunci stiti despre ce vorbesc.

O papusa reborn e o papusa construita astfel incat sa semene cat mai mult cu un bebelus real. Papusile astea se vand pe ebay cu preturi de pana la 300-400 de lire, in functie de calitate. Cele mai multe insa sunt facute la comanda dupa chipul si asemanarea (poza si parul) unor bebelusi reali pentru respectivele mame sau bunici.

Desi nu cred ca e un semn de normalitate, incerc sa inteleg o mama/bunica ce a pierdut un copil si a ramas cu o “fixatie” pentru imaginea acestuia din primul an de viata. Insa aseara am vazut o bunica ce comanda o papusa reborn identica cu nepotelul ei. Care nepotel era bine mersi, emigrat cu parintii in Noua Zeelanda (bunica era in State).

Cum bunica a amenajat pentru nepotelul de plastic o camera, i-a cumparat carut, patut, scaun de masina si haine Roberto Cavalii, imi vine sa-i strig:

Tanti, vinde-ti casa, urca-te in avion si creste-ti nepotul in Noua Zeelanda. Sigur fata matale asteapta un ajutor de la tine, nu poze cu bebe de plastic (chiar si cu par real).