Sarmale si mici

Mihaela Berneaga ma ispiteste sa scriu despre mine. Cum sunt si frumos si talentat si destept si modest ma grabesc sa va impartasesc cateva pseudo-secrete despre moi.

1. Am inceput sa lucrez in clasa a XI-a ca DJ (sporadic la Disco Nord pana in ‘91) si prezentator Radio Vacanta in sistemul BTT. Se intampla in 1987 si eram angajat colaborator, 40 de ore pe luna (desi lucram vreo 80 sau chiar 100) cu 15 lei/ora. Din cei 600 se scadea impozitul si primeam 517 lei in mana. Primeam e un mod de a spune, pentru ca nu am primit salariul timp de 3 luni (se pare ca am un talent deosebit pentru a lucra si a nu fi platit o perioada - mi s-a mai intamplat de vreo 4 ori pana acum).

Cum oficial am inceput sezonul de Radio Vacanta de 1 Mai (muncitoresc), pe la mijlocul lui August am facut impreuna cu Gicu (redactorul si tata nostru) si Vovo (colegul meu de prezentare) un mic protest si greva (am intrerupt emisia). Am primit banii pe 3 luni si am mancat o ciorba de burta si friptura la restaurantul hotelului. Nu mai stiu exact ce am facut cu banii, dar cred ca mi-am luat un rucsac pentru munte.

Eu si cu Vovo imparteam frateste domeniile de prezentare, iar la muzica imi amintesc ca eu eram foarte fericit ca aveam de prezentat rock, jazz si simfonica. El era distrus pentru ca pe langa pop si dance avea si populara… Asa dupa cum era normal pentru niste UTC-isti, cantecele patriotice le prezentam frateste:  “Partidul - luceafar si steag”, muzica: Ioan D. Chirescu, versurile: …

2. Tot din perioada asta: intr-o zi mai spre toamna, vecinul meu Nucu (autorul unor carti foarte interesante: Blue, Black & White - Povestea Rolling Stones, Era Punk, Eric Clapton) a venit pe la radio vacanta cu un dublu LP Iron Maiden in concert, prospatura din Germania. Programul dimineata la radio vacanta era de la 10 la 13, in ultima ora avand retransmisie Radio Romania - programul 3. In 2 secunde programul 3 a fost inlocuit in boxele din pinii complexului BTT cu Iron Maiden. La maxim.

Gicu, seful nostru si mare colectionar de discuri, era pe acasa cand un domn cu ochi albastri a sunat la usa. I-a spus amabil ca este de la Secu si ca doreste sa asculte un album cu Bob Dylan (nu aveau gusturi rele!). Ascultand discul, domnul albastrui l-a intrebat pe Gicu ce program are acum radio vacanta. Cum era 12+, Gicu a raspuns nonsalant: retransmisie programul 3. Atunci domnul sec. i-a propus lui Gicu sa se urce pe bloc ca sa auda freamatul boxelor din complex. Zis si facut, insa nu cred ca au reusit sa identifice Iron Maiden drept autorii galagiei live. Dupa ce s-au intors in apartament au verificat ce era la radio: Ceausescu pe toate programele: se deschidea anul de invatamant. Ghinion pre-Iliescu. Din ziua aceea, la ora 12:00 comutam cuminti pe programul 3.

3. Am facut armata la clasica scoala de ofiteri de rezerva de la Bacau, in aceeasi unitate cu Radu Muntean, Rafael Udriste si Andrei Moroianu (nu ca asta ar fi vreun merit). Am intrat in prima garda pe 22 Decembrie. Pe 23 asteptam elicoptere cu teroristi pe dealul Bacaului. Pe 24 am inceput sa pazim centrala termica (in constructie), iar aproape de revelion CIC-ul (care cred ca e combinatul de ingrasaminte chimice). Patrulam de revelion langa un muncel de sulf, un butoi de 22 mii de litri de amoniac si in spatele unui vagon pe care scria HCl. Cei mai buni prieteni ii am din armata (si dupa asta din C1/85, C4/88, C4/87, Liceul Economic 1, Alexandru, Tatarasi, Dacia): Nixon, Lutza si Goffo.

4. Am participat activ la Cineclub la Casa Pionierilor. Am mers la Cineclub din clasa a 2-a pana intr-a 11-a, iar prin clasele 6-9 mergeam in fiecare dupa amiaza. Am facut mai mult desene animate (desi nu am talent la desen), insa si unele documentare si fictiune. Scurte, evident. Desi am fost multiplu laureat al Festivalului National Cantarea Romaniei, nu s-a concretizat in nici un Oscar. Yet.

5. Secretul se vede in poza. Mai multe detalii:

• Se intampla in primavara lui ‘92, in fata cantinei din Pushkin (da, stiu ca acum se cheama altfel)
• Treningul avea culoarea roz si sloganul pe piept: “Pense pas bete”.
• Adidasii erau grecesti (se gaseau de cumparat in Campulung pe vremea aceea alaturi de alte bunatati cum ar fi inghetata turceasca)
• De tuns m-a tuns Jana (colega cu noi) iar coada impletita inca o mai am pe undeva.

When I’ll get older, loosing my hair
Many years from now…

(”When I’m 64 - The Beatles)

Il invit pe Ionut sa ne spuna si el 5 secrete…

Chiar daca s-a incheiat prima etapa a proiectului, tag-uiesc insemnarile astea cu capsulaTimpului

Am petrecut o jumatate de ora aruncandu-mi ochii pe raportul mult discutat si huiduit in parlament. E o sinteza de istorie contemporana bine construita. O lucrare care evita sa intre in apele tulburi ale prelungirii comunismului in anii 90.

E foarte bine ca s-a intamplat macar atat inainte de a intra in UE. Altfel intram cu secera si ciocanul inlantuite in Uniune. Asa intram, unii cu mainile in buzunare, altii cu secera, altii cu ciocanul.

Mi-am amintit si eu cu ocazia asta cum era prin 87-88. Mergeam cu carutul de butelie ca sa luam cota de ulei, zahar, orez, faina. Painea nu era pe cota/cartela. Curent nu era intre 5 si 6 in fiecare zi, cateodata seara dupa 11 si din cand in cand in perioade imprevizibile. prezentam discoteca si Radio Vacanta, puneam Iron Maiden Live in timp ce ar fi trebuit sa difuzam discursul lui Ceausescu la deschiderea anului scolar, si colindam de la 4 dupa amiaza pana la 2 noaptea profesorii si parintii nostri in fiecare ajun. Nu prea stiam colinde dar luam de obicei cu noi cate  o nepoata verisoara de clasa a 4-a - a 6-a care stia tot. Noi ii dadeam inainte cu “Ce frumos e omul” la refren si ca bridge…

O zi de vara/toamna/iarna/primavara era pierduta clar cu coada la butelii. La liceu era taticeala: cu matricola obligatorie, inviorare in pauza mare, circulatie pe dreapta pe culoarele scolii si tunsoare regulamentara. Fara fusta stramtata la fete. Ras un pic pe parti (pe la tample) si (nu in cazul meu) dat cu fixativ la baieti. Mustata a trebuit sa mi-o rad cand am mers la Suceava pentru a serba generatia Eminescu si a trimite o scrisoare conducatorului iubit. A fost fain, mai ales ca m-am intalnit cu Caius de la Dorna, care fusese prieten cu Simona Danciu, colega mea de clasa, si care era foarte bun la mate.

Dar sa revenim, gasiti aici raportul Tismaneanu in format PDF.

In rest, tot inainte spre societatea capitalista multilateral dezvoltata si inaintarea Romaniei spre europenism.

Invitatie de participare la Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului

Proiectul Zestre pentru Europa – Capsula Timpului se deruleaza intre 6 decembrie 2006 - 5 ianuarie 2007.
Pentru a participa, va rugam sa urmati acesti pasi:

Publicati aceasta invitatie pe blog, impreuna cu linkul spre blogul unde ati citit-o: Am gasit invitatia pe blogul Mihaelei Berneaga.

Scrieti
una sau mai multe insemnari surprinzand momente trecute, dar si
asteptari - sub forma de text, imagini, clipuri audio / video.Incercati
sa culegeti marturii similare de la alte persoane din jur, care nu au
bloguri - scriind cate o insemnare pentru fiecare.

Convingeti cat
mai multi cunoscuti sa-si deschida blog, pornind chiar cu acest proiect
- scrieti o insemnare cu linkurile spre blogurile deschise.

Adaugati tag-ul Technorati capsulaTimpului, la fiecare insemnare legata de proiect: capsulaTimpului
Urmariti aparitia insemnarilor in statisticile publicate pe blogurile initiatorilor si pe blogul central Capsula Timpului.

Va multumim si succes!

Initiatori:
Carmen Holotescu, Alina Hodovanu, Adrian Cristea & Cristi Manafu

Tag Technorati: capsulaTimpului

Capsula timpului e un proiect interesant care nu cred ca se va sfarsi odata cu data stabilita formal de initiatori. E atractiv sa povestesti amintiri din copilarie, sau mai general, de dinainte. Asta m-a facut si pe mine sa-mi amintesc de bunica. Eu mi-am cunoscut o singura bunica, ceilalti 3 bunici sfarsindu-se undeva intre 1948 si 1955. Deci din capsula timpului …

Bunica

Bunica mea era mama eroina clasa a 3-a. Asta pentru ca avusese 7 copii pe care ii crescuse singura (cel mai mic avea 2 ani cand a murit bunicul). Hartia cu ordinul de mama eroina era in podishor la dulap si intotdeauna ma gandeam ca daca ar fi avut 9-10 copii ar fi fost mama eroina clasa a 2-a. Cu putin efort, 11-12 bebei, ar fi fost chiar eroina clasa 1. Extracool.

Bunica - eu ii spuneam Mama Ana - nu era taranca. Asta pentru ca nimeni din Vama nu era taran. Tarani erau cei de la tara, adica de la campie, inspre Suceava, Botosani sau mai incolo. Nici munteni nu imi amintesc sa se fi numit Sau mocani. Pur si simplu vameni. Bunica avea una sau doua clase. Stia literele, putea sa citeasca pe litere C-A-R-T-E insa nu putea sa uneasca literele ca sa faca un cuvant. In schimb era foarte isteata si inteleapta.

Bunica avea expresii foarte interesante (dealtfel si mama si tata si eu le stim, insa nu le prea folosim). Calea ferata era shtric, trenul era tzug, plita era shparhat, ciorapii erau coltzuni, clatitele erau aleshnicuri, shura era standoala, iar cartofii evident barabule.

Bunica facea cozonac cu mac (umplut cu mac, nu cu mac pe deasupra), gulash, pui cu smatana (adica fiert in smantana), piroshte, cnedeli, wutzarli (pe astia ii face si tata), tocini si prajituri de toate felurile.

Bunica a stat cu mine de cand aveam 3 ani pana cand a murit (eram in clasa a 4-a). Nu am plans (poate ca nu am simtit si inteles prea multe). Zacuse la pat vreo 3 luni, timp in care i-am facut si eu injectii cu morfina. Am dus o coroana si m-am speriat de cat de tare a suferit si plans mama la mormant.